Filiala Dolj a Societăţii de Chimie din România s-a constituit în martie 2003 având sediul la Facultatea de Chimie a Universităţii din Craiova, cu scopul de a contribui la progresul chimiei în regiune şi la cunoaşterea în ţară a realizărilor chimiştilor şi inginerilor chimişti din această parte de ţară. Deoarece din această filială fac parte şi cadre didactice din învăţământul universitar şi profesori din învăţământul preuniversitar, una din activităţile propuse este facilitarea schimbului de informaţii şi de idei din diferite domenii ale chimiei, inclusiv în ceea ce priveşte predarea chimiei în învăţământul preuniversitar.
În prezent, numărul de membri ai Societăţii de Chimie Filiala Dolj este de 34, după cum urmează:
-18 membri de la Departamentul de Chimie, Facultatea de Ştiinţe Universitatea din Craiova (https://chimie.ucv.ro/)
-7 membri de la Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova (https://new.umfcv.ro/ro/educatie/facultati/farmacie)
-9 membri din învăţământul preuniversitar (https ://www.isjdolj.ro/).
Obiective
- continuarea organizării Simpozionului Național de Chimie–Contribuții la Creșterea Calității Învățământului și Cercetării în Domeniul Chimie;
- participarea la organizarea anuală a unei sesiuni de comunicări ale cercurilor ştiinţifice studenţeşti din Departamentul de Chimie;
- continuarea participării la organizarea edițiilor VI-X ale Concursului de Chimie ”I.G. Murgulescu” pentru elevii claselor de liceu de la filiera teoretică;
- organizarea împreună cu Inspectoratul Şcolar Dolj a unor activități pentru îmbunătăţirea serviciilor de orientare şi consiliere profesională a elevilor şi creşterea calităţii educaţiei;
- susţinerea pregătirii elevilor olimpici din Craiova pentru fazele superioare ale Olimpiadelor şcolare;
- participarea la organizarea activității de promovare a științei în societate, organizarea de cursuri și stagii de specializare;
- sprijinirea difuzării rezultatelor obținute de membrii filialei prin susținerea publicării rezultatelor științifice obținute în reviste de specialitate cotate ISI, participării acestora la conferințe naționale și internaționale și promovarea contactelor pluridisciplinare sau interdisciplinare.